miercuri, 12 februarie 2014

ALEXANDRU DEDU -Noul Presedinte al Federatiei Romane de Handbal



Fostul internaţional Ale­xandru Dedu a fost ales în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Handbal.
Alexandru Dedu i-a învins la alegerile de luni pe directorul tehnic Remus Drăgănescu şi pe Cristian Gaţu, care se afla în fruntea forului din 1996. Dedu a fost ales din primul tur, el obţinând 104 voturi, în timp ce Drăgănescu a primit 56 de voturi. Cristian Gaţu, care a primit cele mai puţine voturi - 32, era cel mai longeviv preşedinte de federaţie „extra-fotbal”, fiind depăşit în sportul românesc doar de Mircea Sandu. La Adunarea Generală au fost prezenţi delegaţi de la 192 din cele 200 de structuri sportive cu drept de vot. În urma alegerilor, funcțiile de vicepreședinte au fost câștigate de Narcisa Lecușanu (segmentul feminin) cu 107 voturi, care i-a devansat pe Liviu Bala (54) și Marin Muntean (31), și respectiv Daniel Georgescu (segmentul masculin) cu 69 voturi, ce i-a devansat pe Andrei Maioreanu (52), Ali Nurhan (37) și Valentin Samungi (21).
Cine este Alexandru Dedu. Dedu, fostul component al naţionalei României, dar şi al titratei FC Barcelona, cu care a câştigat de trei ori Cupa Campionilor Europeni şi două Supercupe ale Europei, are 42 de ani. Ca jucător, a avut o carieră de excepţie, cu 232 de selecţii la reprezentativa de seniori, pentru care a marcat 399 de goluri, la CE, CM sau JO. La nivel de cluburi, a jucat în Franţa, Spania, Germania sau Portugalia, având în palmares nouă titluri de campion, din care trei în România, cu Poli Timişoara şi Steaua Bucureşti.
Transparenţă la FRH. Dedu s-a arătat copleșit după ce a câştigat alegerile și a promis transparență în actul de conducere a FRH. „Îmi doresc să conduc cât mai transparent cu putință această federație. E o mare responsabilitate pe umerii mei, pe umerii echipei pe care o s-o conduc, stă o istorie impresionantă și datoria mea e să încerc s-o readuc sau să o repun pe drumul către marea performanță. Cel mai îndrăzneț vis al meu este ca peste 4 ani să se spună: a făcut o treabă bună”, a declarat Dedu după alegerile de la FRH. Imediat după ce a aflat rezultatul scrutinului, Dedu s-a îndreptat către Cristian Gațu și i-a strâns mâna și a declarat că dorește să se bazeze pe experiența fostului președinte și în viitor. „Domnul președinte este pentru mine un monstru sacru. Respectul meu pentru dânsul e fantastic și îmi doresc din suflet să rămână alături de handbal și să mă ajute cu experiența dânsului să ducem mai departe proiectele”, a spus Dedu.
Se aştepta să câştige. Dedu, emoționat după alegeri, a susținut că se aștepta la o victorie încă din primul tur de scrutin. „Mă așteptam la o victorie din primul tur. Eu consider că mi-am făcut treaba în mod profesionist. Nu știu dacă a mai fost o adunare generală la handbal la care să fie aproape 100 la sută prezența și pentru asta le mulțumesc oamenilor din suflet. Înseamnă că le pasă și înseamnă că se poate face ceva. În această campanie electorală am spus numai adevărul, numai ceea ce credeam eu, fără nicio promisiune electorală. Iată că se pot face lucruri bune și cu adevăruri”, a mai spus Dedu.
Tadici e sceptic. Gheorghe Tadici, selecționerul na­ționalei feminine de handbal, a salutat alegerea lui Ale­xandru Dedu în funcția de președinte al federației și speră că lipsa lui de experiență nu va afecta gestionarea acti­vităților curente ale federației. Tadici a opinat că loturile naționale și centrele de excelență au nevoie de continuitate și stabilitate. „S-a terminat o etapă destul de lungă, cu bune și cu rele, eu zic că mai mult cu bune. Dacă e să facem o comparație cu celelalte jocuri sportive, respectiv baschet, volei, polo, deocamdată handbalul este cel mai competitiv sport de echipă din România. E o onoare pentru viitorul președinte Sandu Dedu, postura din care preia acest mandat. În mod cert, cu lipsa lui de experiență, s-ar putea să fie foarte greu în a gestiona ceea ce federația trebuie să gestioneze, respec­tiv 8 loturi naționale, 4 de fete și 4 de băieți, plus 2 centre care trebuie să rămână și să aibă continuitate, având în vedere numărul mare, atât la fete cât și la băieți, de jucătoare pe care le-au produs și activează azi în Liga națională, în elita handba­lului. Sunt competiții importante la care trebuie să participe, vom vedea cum se va gestiona, însă ca o părere va fi extraordinar de dificil și dacă nu se va gestiona foarte bine acest moment, la fel cum există posibilități de o urcare în continuare a handbalului, există și posi­bilitatea ca să apară și un recul”, a declarat Tadici după alegerea pre­șe­dintelui. Selec­țio­nerul naț­io­nalei feminine speră că obiectivul final, calificarea la JO 2016, va fi atins fie cu el sau fără el pe banca tehnică.
SURSA:  http://www.brasovultau.ro/articol/stiri/nou-presedinte-la-federatia-romana-de-handbal.html

miercuri, 5 februarie 2014

BICAZUL IN IMAGINI

ORAŞUL BICAZ monument dedicat eroilor din războiul de independenţă şi din primul război mondial – ridicat în 1904 În faţa Casei de Cultură troiţă monumentală dedicată eroilor locali (1941-1945)


Bicaz - Hora unirii la Monumentul Eroilor

Bicaz - Lacul de acumulare

Carpatcement - Fabrica de ciment Tasca

Bicaz - Portul de agrement

Bicazul - Localizare pe harta

Bicaz - Cladirea Primariei



luni, 3 februarie 2014

Consiliului Local Roman si Consiliului Judetean Neamt sprijina financiar sportul Romascan

Cluburile sportive din Roman solicită peste 31 de miliarde de lei vechi de la bugetul local pentru a-și desfășura activitatea în 2013. Conform unui proiect de hotărâre ce va fi supus dezbaterii în ședința ordinară de consiliu local de joi, 28 februarie, clubul de handbal are nevoie de suma de 2,5 milioane de lei, iar clubul de fotbal solicită 650.000 de lei. Propunerea autorităților locale este pentru diminuarea sumelor față de necesar. “Asociaţiile sportive îşi iau angajamentul de a promova imaginea municipiului Roman prin creşterea performanţei sportive, drept pentru care propunem spre aprobare finanţarea activităţii sportive a celor două cluburi: pentru H.C.M. Roman, echipă din Liga Naţională a handbalului femin suma de 2.300 mii lei și pentru S.C.M. – Petrotub Roman, echipă de fotbal în Liga a III-a, suma de 550 mii lei”, se arată în expunerea de motive înaintată consilierilor locali.
Tot în ședința de joi, Secţia de box a Clubului ,,Laminorul” Roman și Asociaţia ,,Tenis Club Municipal Roman” solicită alocarea a câte 10.000 lei pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor sportive în anul 2013.
Pe anul 2012, HCM Roman a pornit, la început de an, cu un buget de 19,5 miliarde de lei vechi, iar SCM Petrotub a primit doar 5,5 miliarde de lei vechi. La aceste sume se adaugă un sprijin financiar lunar de aproape 200 de milioane de lei vechi de la Consiliul Județean Neamţ.


Oare la Bicaz se poate?