Cluburile sportive din Roman solicită peste 31 de miliarde de lei vechi de la bugetul local pentru a-și desfășura activitatea în 2013. Conform unui proiect de hotărâre ce va fi supus dezbaterii în ședința ordinară de consiliu local de joi, 28 februarie, clubul de handbal are nevoie de suma de 2,5 milioane de lei, iar clubul de fotbal solicită 650.000 de lei. Propunerea autorităților locale este pentru diminuarea sumelor față de necesar. “Asociaţiile sportive îşi iau angajamentul de a promova imaginea municipiului Roman prin creşterea performanţei sportive, drept pentru care propunem spre aprobare finanţarea activităţii sportive a celor două cluburi: pentru H.C.M. Roman, echipă din Liga Naţională a handbalului femin suma de 2.300 mii lei și pentru S.C.M. – Petrotub Roman, echipă de fotbal în Liga a III-a, suma de 550 mii lei”, se arată în expunerea de motive înaintată consilierilor locali.
Tot în ședința de joi, Secţia de box a Clubului ,,Laminorul” Roman și Asociaţia ,,Tenis Club Municipal Roman” solicită alocarea a câte 10.000 lei pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor sportive în anul 2013.
Pe anul 2012, HCM Roman a pornit, la început de an, cu un buget de 19,5 miliarde de lei vechi, iar SCM Petrotub a primit doar 5,5 miliarde de lei vechi. La aceste sume se adaugă un sprijin financiar lunar de aproape 200 de milioane de lei vechi de la Consiliul Județean Neamţ.
SURSA; Ziarul Ceahlaul
Oare la Bicaz se poate?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu